Cum reciclăm corect? 10 greșeli de evitat

reciclare.png

Mă consider o persoană care își dorește să producă cât mai puține deșeuri si mă bazez pe coșul de reciclare mai mult decât ar trebui. În timp ce gunoiul menajer al familiei s-a diminuat, ajungem să reciclăm și ceea ce nu se poate .
Teoria mea era că este mai bine să trimit obiectul în cauză într-un loc în care acesta ar putea fi reciclat decât direct la groapa de gunoi.

Având în vedere atenția din ce în ce mai mare asupra reciclării m-am întrebat: oare fac bine ce fac? fac parte din problemă? Potrivit Waste Management, unul din patru articole care ajung la reciclare nu se potrivește. Și China, înainte unul dintre cei mai mari importatori mondiali de deșeuri de reciclare, a stabilit recent limite stricte pentru ceea ce vor accepta, ca să reducă gunoiul străin.

”RECICLAREA DORNICĂ” se întâmplă atunci când oamenii au intentii bune, dar, de fapt, fac mai mult rău decât bine. Plasarea articolului greșit la reciclare poate contamina întregul teanc și, eventual, o întreagă încărcătură, trimițându-le direct la depozitul de deșeuri. Reciclarea obiectelor nepotrivite poate, de asemenea, să distrugă echipamentele de reciclare, să încetinească operațiunile, să creeze condiții de muncă nesigure și să crească costurile serviciilor.

Din acest motiv, multe municipalități civilizate i-au indemnat pe oameni „când există dubii, aruncați-l la gunoiul menajer!”. Am decis să caut printre cele mai comune greseli care contribuie la reciclarea contaminata și trebuie să recunosc că am găsit mai multe de care sunt vinovată.
Așadar, încetați ‘RECICLAREA DORNICĂ’ evitând aceste 10 greșelii comune:

♻️1. Pungile din plastic: veți fi surprinsi de cât de mulți oameni adaugă pungi din plastic moale în coșul de reciclare sau chiar bagă materialele reciclabile in pungi înainte de a le adăuga în coș. Problema pungilor moi din plastic este că pot înfunda mașinile și pot încetini operațiunile, lucrătorii fiind nevoiți să îndepărteze pungile cu mâna. Aduceti-vă PROPRIA PUNGĂ REFOLOSIBILĂ la cumpărături pentru a elimina nevoia unei pungi din plastic.

♻️2. Cutiile de pizza: dacă au PETE DE MÂNCARE SAU GRĂSIME, nu se pot recicla! Din fericire pentru noi, iubitorii de pizza, cutiile de carton pot fi compostate ca și alte hârtii murdare, atât timp cât nu sunt căptușite cu plastic.
Cutiile cu un interior lucios sunt cel mai adesea căptușite cu plastic și nu pot fi reciclate sau compostate. Servetele de hârtie, in schimb, ar trebui să intre întotdeauna în compost.

♻️3. Ambalajul de cadou: hârtia de ambalare strălucitoare, metalică, cardurile strălucitoare și panglicele decorative nu sunt reciclabile și pot contamina un întreg coș de hârtie.
Atunci când impachetati un cadou, optați pentru o hârtie nelaminată tip ZIAR, PUNGI DE HÂRTIE SAU HÂRTIA TIP PERGAMENT. O modalitate bună de a testa dacă hârtia dvs. de cadou este reciclabilă este să o mototoliti în formă de bilă – dacă rămâne așa, cel mai probabil este reciclabilă. Dacă nu, reutilizați-o sau aruncați-o în coș.

♻️4. Bonurile de la cumpărături: Chiar dacă bonurile de la casele de marcat termice, pe care le primiți de la orice magazin, sunt făcute din hârtie, acestea conțin și Bisfenol A, numit BPA, care poate să provoace cancer. Când reciclați bonurile, BPA-urile pe care le conțin sunt procesate cu alte hârtii și le contaminează. Cel mai bine este să NU LUAȚI BONUL atunci când faceti cumpărături sau să ÎL ARUNCAȚI la un cos și să vă spălați bine pe mâini după aceea.

♻️5. Reziduurile alimentare: Curățarea recipientelor pentru alimente și băuturi înainte de a le recicla este la fel de importantă ca plasarea lor în coșul potrivit. Reziduurile alimentare și lichidele rămase în recipiente de aruncat de ex. borcane cu unt de arahide și chiar sticle de vin pot contamina o întreagă încărcătură de reciclabile. Containerele nu trebuie să fie perfect curate, dar trebuie CLĂTITE sau SPĂLATE cu săpun dacă sunt cu urme grase.

♻️6. Vesela spartă: Din păcate, farfuriile ciobite, ceramica, porțelanul, oglinzile sparte, becurile sau paharele de vin au diferite puncte de topire și diferite compoziții chimice în comparație cu sticla reciclabilă și trebuiesc aruncate la gunoiul menajer.
DONEAZĂ farfurii, căni și pahare în stare bună și REFOLOSEȘTE vasul spart pentru un alt scop.

♻️7. Scutecele: Sper că nu este o noutate faptul că scutecele de unică folosință și produsele sanitare (servețele umede, tampoanele) nu își au loc în coșul de reciclare. Indiferent dacă sunt curate sau folosite, merg DIRECT ÎN COȘUL DE GUNOI.

♻️8. Hârtie mărunțită: aceasta chiar m-a surprins. Documentele și bucățile de hârtie mărunțite sunt prea mici pentru a fi valoroase pentru reciclatori și cad prin fisuri sau chiar pot bloca echipamentele. Vestea bună este că hârtia mărunțită poate fi compostată! Dacă acesta nu este o opțiune, puteți COLECTA mărunțișuri într-o PUNGĂ DE HÂRTIE, o puteți ÎNCHIDE și o puteți PLASA astfel LA RECICLARE.

♻️9. Cănile de cafea de unică folosință: cele mai multe astfel de căni sunt căptușite cu o folie de plastic care le face rezistente la lichide și dificil de reciclat. Capacul de plastic ar putea fi reciclabil. Manșonul de căldură din hârtie, care vă protejeaza mâna, este într-adevăr singura parte a unei căni de cafea care poate fi reciclabilă sau compostabilă.
Mai bine, aduceți-vă o CANĂ DE CAFEA REFOLOSIBILĂ (termos) de acasă pentru deliciul de dimineață.

♻️10. Cutiile din carton pentru alimentele congelate și cutiile de înghețată conțin un polimer din plastic pentru păstrarea lor în sigurantă. Din păcate, acest strat de plastic împiedică cutia să se descompună în procesul de reciclare. Cutile pentru lapte și sucuri sunt, de asemenea, confecționate dintr-un hibrid de hârtie / plastic pentru a preveni scurgerile de lichid, ceea ce le face dificil de reciclat.

Cum spuneam, sunt foarte multe detalii pe care eu nu le știam și sunt sigura că unele sunt noi și pentru voi.
Chiar și așa, nu am renunțat la reciclare. ♻️ Am făcut un ‘consiliu în familie’ am informat pe toată lumea și acum, deși reciclăm mai puțin, o facem mai corect. Ceea ce vă îndemn și pe voi.
Este pentru Planeta noastră dar și a copiilor și nepoților noștri. 🌎🌍🌏


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


FACEBOOK

Facebook Pagelike Widget

RECOMAND

PARTENERI

restocracy