autism.jpg

Autismul este o tulburare de dezvoltare considerată a fi una dintre cele mai severe tulburări neuropsihiatrice ale copilăriei. Autismul este tulburarea centrală din cadrul unui întreg spectru de tulburări de dezvoltare, și anume spectrul tulburărilor autiste sau de tulburări pervazive de dezvoltare. Aceste tulburări prezintă o largă varietate de manifestări, despre care se crede că ar fi rezultatul unor disfuncționalități genetice sau de dezvoltare ale sistemului nervos central. Printre simptomele obișnuite ale autismului se întâlnesc acțiuni repetitive, contact și comunicare limitată cu alte persoane și interese foarte limitate. Cauzele specifice nu sunt încă cunoscute. Autismul este prezent încă de la naștere și se consideră că va fi păstrat pe durata întregii vieți, neexistând în prezent un tratament eficient, recunoscut de lumea medicală. La ora actuală, conform statisticilor, aproximativ 1 din 50 de copii suferă de autism. Mai mult decât atât, din păcate, de la an la an se înregistrează creșteri ale cazurilor de autism, fără ca specialiștii în domeniu să-și poată explica motivele acestei evoluții.


proteine-1.jpg

Atunci când vine vorba despre proteine, cei mai mulți dintre noi suntem, la fel cum se întâmplă în cazul majorității subiectelor ce țin de nutriția umană, destul de dezinformați. Mai exact, unii exagerează rolul și importanța proteinelor, consumând cantități exagerate de piept de pui sau suplimente proteice, în timp ce alții fie nu dau niciun fel de importanță acestui aspect, fie aleg să-și procure acest macronutrient din surse total neinspirate pentru sănătatea organismului lor.


5-lucruri-despre-gluten.jpg

Adevărul este că despre gluten se vorbește mult în ultima perioadă. Și cum să nu se vorbească având în vedere că această substanță reprezintă proteina principală din grâu, dar și în alte cereale, cum ar fi orzul sau secara? Păi nu știe absolut oricine faptul că cerealele sunt la baza piramidei nutriționale, cele mai importante alimente dintre toate? Ei, bine, în ciuda acestei credințe, lucrurile nu stau absolut deloc astfel, descoperindu-se în ultima perioadă o serie de aspecte care fac din cereale un aliment cu mult mai puțin benefic decât se credea. Dar pe tema mai largă referitoare la cereale vom discuta cu altă ocazie.


alergii-intolerante.jpg

Înainte de a aborda separat și în mod amănunțit acest vast și foarte important subiect, consider că este necesar să explicăm, încă de la început, pentru corecta înțelegere a situației, cei 3 termeni vehiculați – este vorba de alergii, de sensibilitate și de intoleranțe. Astfel, alergiile au o cauză imunitară, iar reacțiile de regulă imediat și întotdeauna după consumarea unui anume aliment, simptomele specifice fiind iritații ale pielii, umflături și urticarii. Sensibilitățile, pe de altă parte, pot însemna mai multe lucruri; unii specialiști consideră că sensibilitățile și intoleranțele sunt sinonime, pe când alții le văd ca fiind diferite, neexistând consens în lumea medicală actuală.


FACEBOOK

Facebook Pagelike Widget

RECOMAND

alimentespeciale.ro

Parteneri

restocracy