Despre consumul de apă și sănătatea organismului. Cu ce ne hidratăm, în ce cantitate și ce riscăm în cazul deshidratării

apa-1.jpg

Apa este, cu siguranță, după aer, elementul cel mai necesar și indispensabil vieții. De altfel, se cunoaște bine faptul că, în timp ce fără hrană se poate supraviețui o perioadă lungă de timp, de până la câteva săptămâni, fără apă nu se poate supraviețui mai mult de câteva zile. Și nici nu am putea vreodată crede altfel, din moment ce corpul uman este alcătuit în proporție de 60% din apă (sângele într-un procentaj de 90%), în timp ce organismul pierde zilnic o cantitate semnificativă și variabilă în funcție de mai mulți factori.

Astfel, în funcție de temperatura și umiditatea mediului, de nivelul de efort fizic și de starea de sănătate, se pierde o cantitate mai mare sau mai mică de apă care trebuie, desigur, înlocuită în mod negreșit. Spre exemplu, în cazul femeilor însărcinate sau care alăptează nevoia de apă este superioară (aproape 2.5 litri). Și iată că am ajuns să discutăm despre cantități concrete. Știm cu toții că se vehiculează cantitatea de 2 litri (8 pahare) de apă, de care am avea nevoie în fiecare zi. Să fie corectă această cantitate? Prea mare? Prea mică? Doar un mit?

Ei, bine, adevărul este că cercetările în domeniu nu sunt extrem de concludente, neexistând în lumea științifică un consens general în această privință. The National Academies of Sciences, Engineering, and Medicine susține că, în condiții de sănătate normale, în zona geografică temperată, nevoia medie zilnică de apă este de 3.7 litri pentru bărbați și 2.7 litri pentru femei, recomandările referindu-se la cantitatea totală de lichide necesară, incluzând apa, alte băuturi și mâncarea (aproximativ 20% este asigurat din alimente, iar restul de 80% din apă și alte băuturi).

Prin urmare, cei 2 litri de apă recomandați pe scară largă de medici par a fi o cantitate rezonabilă (în niciun caz una exagerată), pe care putem continua să o avem în vedere ca reper general. În plus, este bine de știut că atunci când nu ne este sete frecvent și când urina este incoloră sau are culoarea galben deschis înseamnă că ne hidratăm în mod corespunzător și suficient. Pe de altă parte, atunci când urina este închisă la culoare și când simțim adesea senzația de sete înseamnă că trebuie să consumăm o cantitate mai mare de lichide (când ne este sete mai multe organe și sisteme ale organismului suferă deja de deshidratare: creierul, rinichii, plămânii, inima, splina, sângele, mușchii și oasele).

De asemenea, atunci când ne estimăm cantitatea de lichide consumată, este important de luat în considerare că băuturile alcoolice (chiar și berea), ceaiul și cafeaua nu hidratează, ci dimpotrivă, au efect diuretic, provocând eliminarea de lichid din corp. Pe de altă parte, fructele sau legumele proaspete, laptele, supele sau ciorbele au, în mod evident, o cantitate mult mai mare (până la 90%) de apă decât celelalte categorii de alimente.

Pentru a funcționa în mod corespunzător, toate celulele organismului uman au nevoie de apă. Aceasta este necesară pentru lubrifierea articulațiilor, producerea salivei, protejarea creierului, a măduvei spinării și a altor țesuturi sensibile, reglarea temperaturii corporale, producerea hormonilor și neurotransmițătorilor și tranzitul hranei în intestine.

De asemenea, apa ajută la dizolvarea mineralelor și nutrienților, făcându-le mai accesibile organismului, și ajută la eliminarea deșeurilor. Aceste două funcții fac din apă un element vital pentru rinichi. Astfel, rinichii filtrează aproximativ 1.3 litri de sânge pe minut, toată cantitatea de sânge din corp fiind filtrat la fiecare 10 minute (sângele este filtrat de 150 de ori pe zi). În fiecare zi, rinichii filtrează aproximativ 110-140 de litri de lichid. Din această cantitate, aproximativ 1-2 litri sunt îndepărtați din organism sub formă de urină, iar restul este recuperat prin sânge.

Dacă rinichii nu funcționează corespunzător, reziduurile și excesul de lichid se pot acumula la nivelul corpului. Afecțiunile cronice ale rinichilor pot conduce, atunci când sunt netratate, la insuficiență renală, fiind necesară fie dializa, fie transplantul renal.

Infecțiile tractului urinar sunt al doilea tip de infecție frecventă în organism. Dacă infecțiile se extind în tractul urinar superior, inclusiv în rinichi, pot rezulta leziuni permanente. Consumul de apă este o modalitate simplă și eficientă de a reduce riscul de a dezvolta o infecție urinară și de a ajuta la tratarea infecțiilor urinare existente.

Pietrele la rinichi influențează în mod negativ funcționalitatea rinichilor. Cauza principală a pietrelor la rinichi este lipsa apei, persoanele afectate de această afecțiune neconsumând adesea cantitatea zilnică recomandată. Pietrele la rinichi pot, de asemenea, să crească riscul bolii renale cronice.

Deshidratarea, care apare atunci când pierdem sau folosim mai multă apă decât consumăm, are ca efect un dezechilibru al electroliților organismului. Electroliții sunt minerale care ajută la transportarea semnalelor electrice între celule. Rinichii mențin nivelul stabil al electroliților în organism atunci când funcționează corespunzător. Atunci când rinichii nu sunt în măsură să mențină un echilibru în nivelurile de electroliți, aceste semnale electrice sunt alterate, acest lucru putând cauza convulsii (mișcări musculare involuntare și pierderea conștienței).

În cazurile severe, deshidratarea poate duce la insuficiență renală, care poate pune viața în pericol. Eventualele complicații ale insuficienței renale cronice includ anemia, deteriorarea sistemului nervos central, insuficiența cardiacă și un sistem imunitar compromis.

Apa are un rol important în maximizarea performanțelor fizice, în îmbunătățirea nivelului de energie, în buna funcționare a creierului, în prevenirea și tratarea durerilor de cap, în tratarea constipației, în accelerarea metabolismului și în eliminarea kilogramelor în exces, în îmbunătățirea aspectului pielii, în scăderea tensiunii arteriale și în diminuarea riscului îmbolnăvirii de ulcer.

Din păcate, în ciuda faptului că apa are un rol atât de important în organism, iar riscurile asociate cu hidratarea necorespunzătoare sunt uriașe, foarte mulți oameni nu dau importanța cuvenită acestui aspect. Astfel, într-un studiu realizat de Centers for Disease Control and Prevention (CDC) în anul 2013 s-au analizat datele rezultate dintr-un cercetare a National Cancer Institute concuzionându-se că 7% dintre subiecți nu beau niciodată apă, 36% beau între 1 și 2 pahare pe zi, 35% beau între 4 și 7 pahare și numai 22% beau 8 pahare zilnic. În plus, s-a constatat, în mod îngrijorător, că subiecții care consumă mai puțin de 4 pahare de apă pe zi consumă, de asemenea, mai puțin de o porție de fructe sau legume zilnic.

În concluzie, cred că rolul pe care îl are hidratarea optimă a organismului nu poate fi contestat de nimeni. Dar mai rămâne să clarificăm un lucru: ce apă este cel mai indicat să consumăm? Deși multă vreme a existat impresia că apa plată, îmbuteliată, este una mai sigură și mai sănătoasă decât cea de la robinet, în ultima perioadă de timp studiile au arătat că lucrurile nu stau deloc astfel. Mai exact, în afară de faptul că este mult mai scumpă, apa îmbuteliată prezintă și un risc mai mare de a fi contaminată decât cea de la robinet. Evident, însă, că nici aceasta din urmă nu este o apă pură și lipsită de riscuri, dar reprezintă totuși cea mai bună opțiune cu condiția de a se folosi un filtru de bună calitate.

Te invit să urmărești îndeaproape articolele viitoare, în care voi dezvălui cele mai interesante, noi și folositoare informații cu privire la sănătate și nu numai. Iar pentru a fi sigur că nu pierzi următoarele noastre postări, te poți abona la newletter-ul meu periodic completând formularul de mai jos.

[mailpoet_form id=”1″]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


FACEBOOK

Facebook Pagelike Widget

RECOMAND

alimentespeciale.ro

PARTENERI

restocracy